ELI's one shot

Notthingam, 1038

     -Ai incalcat regulamentul, ai neglijat codul! Sentinta a fost decisa, a rasunat vocea Sakurei.
     Am facut multe nelegiuri, am pradat sate, am salvat pirati, am ucis oameni si am organizat un intreg grup de elfi care sa ne ucida Regina, Sakura. Fuseseram prinsi cand nava noastra a debarcat in Anglia, Nottingam, orasul principal al rasei noastre. Eu fiind capul, trebuia sa fiu pedepsit, fusese decis. Cum noi elfii nu ne omoram semenii, conform unei reguli a codului, nu puteam fi ucis, dar Regina avea sa gaseasca o metoda ca eu sa primesc ceea ce merit. Si asa facu, voia sa imi ia lumina ochilor. Elfii pot lupta cel mai bine cu arcul, acum, in timp de razboi aveam sa mor oricum fara vedere.
     Am vrut sa protestez si sa spun ceva, dar Sakura incepuse deja incantatia, iar eu eram legat de un stalp in mijlocului unui cerc de sange si eram manjit cu sare in jurul ochilor. Vantul batea,  umflandu-mi camasa. Cuvintele rasunau zgomotos, iar privirea mea se incetosa.
     -Stvořitel nebe, vy, kteří dali světlo, palebnou sílu a majestát slunce, jas hvězd, stromy tančí v noci, den, noc, voda, oheň, vítr, světlé oči zmizí, den noc, voda, oheň!  Cuvintele se repetau, sarea ma ardea si puteam vedea sangele cum se evapora iar vederea mea se impaienjenea. Nu simteam frica, unii ar spune ca sunt ori curajos ori nebun, dar tot ce am facut a fost sa-mi opresc  acel sentiment. Am reusit sa dezlusesc cateva soapte.
     -Lasa-ma pe mine sa te ajut, a propus o voce melodica de undeva din capul meu facandu-ma curios.
     -Spune ce vrei, am am spus eu in gand, verificand in acelasi timp daca totul se auzea din capul meu. Nu puteam rata o asa ocazie, aveam nevoie de ajutor in momentul acela si tocmai se ivies o ocazie prielnica. Nici macar n-am sperat la asa ceva. Regina Sakura rostea cu vocea acum ragusita incantatia, eu nu mai vedeam decat o vaga umbra deasupra care banuiam ca ar fi soarele, legaturile de la maini imi facusera urme in carne si sarea ardea ingrozitor, cred ca nici focul din Iad nu provoaca o asemnea durere.
     -Vom fi unul, rasunara cuvintele vioaie si melodice, ma vei lasa sa-ti posed trupul, nu vei cunoaste moartea.

Chapter I

Londra, 1572

     -Poftim, un banut, am spus si am scos din buzunarul paltonului un galben pe care l-am intins unei copile. Rasul ei naiv se auzi pana la mine, insafaca galbenul si fugi spre usa hanului in care locuia.  
     O puteam simti. Bucuria. Fusese atat de bucuroasa de ceea ce i-am oferit, chiar si acum cand se indepartase, sentimentul nu disparu. Am zambit si mi-am continuat drumul spre conacul Uchiha, nu speram sa-l gasesc pe conte acasa, dar ma puteam furisa in biblioteca si fara ajutorul lui. Oricum aveam sa-l omor, el fiind singurul care nu e din neamul meu si imi stie secretul. Am niste simturi mai ascutite ca ale unui vampir, de demon si puteri de elf, dar el stie ca sunt orb si va lua acest secret cu el in mormant. Nu-mi place sa fac lucrurile pe jumatate. Am afundat mainile in buzunare. Ino, demonul care ma poseda, spune intotdeauna ca doi oameni pot tine un secret numai daca unul e mort si nu trebuie sa ma multumesc cu jumatati de masura, cum ar fi daca l-as pune sa promita sau sa jure ca nu va spune vreodata. Am batut la usa conacului si am auzit servitoarele grabite si zgomotul pe care-l facu usa cand s-a deschis.
     -E contele acasa? am intrebat in timp ce-mi fura luate palaria si paltonul si am auzit zgomotul BigBang-ului. Unsprezece batai, o ora tarzie din noapte, dar Uchiha ar trebui sa fie treaz.
     -Nu, domnule, a spus una dintre servitoare. Dar se va intoarce de-ndata, il puteti astepta. Sa va fac un ceai?
     Am clatinat din cap, iar ea s-a dus sa-l aduca in timp ce inaintam prin sala mare spre camera de zi in care-si petrecea Itachi timpul. Am urcat pe un sir lung de drepte inguste. Era timpul sa ma furisez prin coridoare secrete si prafuite in biblioteca, dar o bataie pe umar ma opri. Fusese rapid, puteam jura ca era in padurea alaturata la vanatoare si ma auzise sosind. I-am putut mirosi sangele neplacut de vampir si am simtit greata in stomac.
     -Ma bucur ca ai venit, a spus el si ma mai batu o data pe umar. Pofteste, sa bem un ceai si sa vorbim.
     -Nu de dragul vremurilor din secolul IX sau razboiul de o suta de ani, i-am calmat eu entuziasmul stiind ca mereu aduce vorba despre acel razboi. Am pasit cu incredere in camera si m-am asezat pe un fotoliu indicat de Ino in timp ce Itachi nu s-a putut abtine si a inceput sa turuie despre fabuloasa viata din timpul razboiului. Avea de unde sa ia sange fara sa fie descoperit si putea folosi saracia oamenilor in favoarea lui. Auzisem povestea asta de mai multe ori decat propriul meu nume.
     -Mai taci. Arata-mi ce vreau sa vad, am spus mai taios decat as fi vrut. Itachi ma privi cu subinteles si etala un zambet fals dupa cum imi spunea Ino. Ma grabeam si n-aveam timp de toate astea, l-am ignorat. M-am ridicat in picioare si l-am auzit facand la fel, apoi pasii lui rasunara si se departara. L-am urmat, ghidat de zgomotul ce il facea si mai ales dupa respiratia necontrolata. Cred ca simtise ca nu am ganduri curate, dar nu voia sa-si arate frica. Asta i-a tradat totusi sentimentul. Nu mai conta, tot am de gand sa-l omor imediat ce primesc ceea ce vreau.
     Am intrat printr-un coridor secret si am inaintat dupa zgomotul produs de pasii lui Itachi si ecoul acestora, incercam sa merg in linie dreapta, nu stiam locul prea bine si nu voiam sa ma izbesc de ceva. Puteam mirosi sobolani si corpuri in descompunere, aici arunca cel mai probabil cadavrele secatuite de sange iar praful se simtea in aer. O usa se deschise cu un clinchet si am intrat in biblioteca.
     -Naruto, asculta-ma cu atentie, spunea el. Daca obiectul asta va ajunge in mainile Reginei s-a zis cu tot, cu patru sute de ani pierduti cautand vrajitoare din neamul original si cu sacrificii.
     Era prea dramatic, voiam doar sa-mi dea o data sangele si sa plec, nu sa ascult morala despre ascunzatori potrivite. Am apucat cutiuta ce Itachi mi-a intins-o si care nu era mai mare de cinci centimetri si am varat-o in buzunarul pantalonilor. M-am intors si am pasit prin coridor, ocolind cadavrele descompuse si incercand pe cat posibil sa ignor mirosul ce-l emanau. Mi se facea rau chiar si sa le stiu prezenta. Cateodata chiar ma mir de modul lui de a-si trai viata.  
     Cand am ajuns la usa, mi-am luat paltonul si palaria si am iesit vijelios din conac, nu ma puteam opune nerabdarii, Itachi va muri alta data, mai e atata timp sa-i iau viata! Vantul incepu sa bata cu putere, facandu-ma sa-mi strang mai bine haina pe mine. M-am dus spre padure, unde stiam ca trebuie sa fie vrajitoarea. Tsunade spusese ca stie vraja, ca va putea inlatura blestemul. Stiam ca Ino avea indoieli in legatura cu ea, ca nu va reusi, dar trebuia sa incerc. Am simtit caldura unui foc aproape, m-am indreptat spre directia aceea pana am auzit vocea vrajitoarei:
     -Intinde-te, a spus ea si m-am lasat sa cad pe iarba. I-am auzit pasii apropiindu-se incet si i-am simtit mainile cum imi cuprind capul, presandu-mi obrajii. Incepu sa ingane ceva intr-o limba pe care nu o stiam. Cuvintele nu erau clare, ci rostite incet, de parca n-ar vrea sa inteleg ce spune. Vantul incepu sa bata, puteam simtii razele lunii arzandu-mi pielea. Ceva cald mi-a atins ochii. Sange. Nu mi-am dat seama de durerea din piept pana nu a incetat vraja. Am avut spasm si am simtit cum se deterioreaza organele inauntrul meu. Ma mintise! Nu a facut nimic, decat sa ma insele si sa ma tradeze. A facut vraja in stilul vechi, folosind cuvintele in alta limba, aceeasi care o incercase si Sakura pe mine acum patru sute de ani, doar ca asta imi afectase tot corpul, oprind orice activitate. Pomparea sangelui, creierul, plamanii. Durerea se accentua, ajung mai aproape de inima. Inainte sa simt ultima bataie a miocardului, am vazut stelele din seara aceea. De sute de ani nu am mai vazut cerul, padurea sau luna. Senzatia era precum un foc ce ma strapunge, din nou si din nou. Stelele au inceput sa se miste, focul aproape s-a sintis, apoi din nou negru. N-am mai simtit nimic.


Trebuie sa va spun ca e primul one shot... si ca e doar atat, un capitol pe care l-am scris acum mult timp, de asta are unele parti in care mai mergea descriere si alte alea...